masca ten obosit
0

Masca din iaurt și miere, un remediu pentru tenul obosit

Potrivită pentru orice tip de ten, masca realizată din miere și iaurt vă poate ajută să arătați mai bine după o zi de muncă, iar tenul nu va mai părea la fel de obosit.

Se întâmplă ca după serviciu să fim efectiv extenuate, să nu mai avem chef de nimic, însă fix atunci se ivește o cină în familie, o invitație la un pahar de vin roșu din partea iubitului sau chiar o aniversare. Oboseala se vede pe fața noastră, însă, din fericire, sunt remedii naturiste care vă pot scăpa de această problemă. Pentru un ten luminos și fresh recomandăm cu încredere masca din iaurt și miere.

Cum se prepară?

Tot ce aveți nevoie este de câteva lingurițe de iaurt și una de miere. Combinați cele două alimente până se formează o mixtură mai groasă (ideal ar fi ca iaurtul să fie foarte gras), iar apoi  vă întindeți compoziția pe față. Lăsați să acționeze 15-20 de minute, după care înlăturați cu apă călduță. Puteți repeta această mască o dată pe săptămână, iar tenul vostru va fi cu adevărat mai luminos.

Mierea este un aliment care n-ar trebui să lipsească din bucătăria unei femei. Pe lângă faptul că este bogată în antioxidanți care luptă împotriva cancerului și a radicalilor liberi, ajută în curele de slăbire și te ajută să scapi de tuse. Mierea este ca un miracol și este foarte des folosită și în cosmetică. Datorită propietăților care ajută la vindecare, mierea poate fi aplicată pe piele pentru un ten fără imperfecțiuni. Ajută la ănlăturarea ridurilor fine și netezirea pielii.

Iaurtul tratează acneea, previne coșurile, ajută pielea să devină mai elastică, o hidratează, iar componentele din iaurt luptă împotriva îmbătrânirii. Iaurtul poate fi folosit și intern pentu constipație, balonare, cancer de colon, anumite infecții intestinale. Iaurtul este bogat în calciu și vitamina D, vitamina B2, vitamina B12, potasiu si magneziu.

S-ar putea să-ți placă și...