Pare incredibil, dar chiar e poate întâmpla asta. Chiar cele mai bune cosmetice de pe piață pot să-ți distrugă fața. Bine, nu chiar ele direct, ci tu folosindu-le greșit 😀

Fie că vorbim de machiaje sau pur și simplu de creme, tonere sau alte produse pe care le folosim.

Ne putem distruge viața dacă nu folosim cosmeticele de care pielea noastră are nevoie. Poate vă așteptați ca în acest articol să enumăr câteva brand-uri sau nume de cosmetice cunoscute, dar care au dat greș.

Nu, nu este vorba despre asta. Ci despre simplul fapt că dacă nu știm să cum să ne îngrijim corespunzător pielea și să avem habar de nevoile ei s-ar putea să ne alegem cu o acnee severă sau eu mai știu ce alte probleme.

Personal, am pățit-o, vă spun din propria inițiativă! Știu cum e să dai mulți, mulți bani pe produse cosmetice, poate chiar cele mai bune din comerț și să nu aibă efectul dorit asupra ta. Ăsta e cazul meu eșuat 😀

Cum îți distrugi fața cu produse cosmetice de calitate

Cum am ajuns aici? Păi, de exemplu, eu am tenul mixt, evident că o cremă cu textură grasă nu a făcut decât să-mi înrăutățească acneea de pe față, să-mi încarce porii și să am mereu fața lucioasă.

Aveam nevoie de o cremă ușoară, foarte hidratantă, cu ingrediente care să intre repede în piele precum acidul hialuronic, ceva vitamine și antioxidanți 😀

De altfel, serumurile aplicate prost. Parcă nici nu-mmi vine să mai vorbesc despre asta. Când am început să folosesc diferite produse cosmetice habar nu aveam că acidul hialuronic se folosește pe tenul umed, ori în creme, altfel deshidratează complet. Dap, păi cum credeți că am făcut eu? Fix așa, direct pe piele, fără nicio pregătire.

Să nu uit și de acizii pentru față, care se aplică și aceștia cu niște reguli inventate de oameni care lucrează în domeniu, nu de mine 😀 Așa că eu nu prea am știut nici de asta, (știu acum :D) Îi aplicam prost, foarte prost, peste creme, ori aplicam alte produse imediat după. În orice caz, nu făceam bine. Să nu mai zic că și acești acești se aplică în funcție de nevoile tenului, deci da, consultați un specialist în domeniu, e mai safe.

Aveți grijă ce cosmetice cumpărați! Urmăriți eticheta

Important este, de asemenea, să citim ingredientele produselor cosmetice. Da, o cremă poate avea ingrediente foarte bune, însă nu toate sunt potrivite tenului tău. Cum spuneam, vă spun din experiență 😀

Sunt foarte multe cosmetice bune în comerț, creme care pot face adevărate minuni, serumuri, tonere, însă este foarte important să rețineți un lucru, trebuie să vă construiți o rutină pe care să o respectați atât dimineața, cât și seara.

Personal, citesc mult despre cum să-ți îngrijești pielea mai bine, însă un sfat concret poate să-l dea un medic dermatolog, el știind cel mai bine ce să recomande, pentru că de multe ori problemele cu pielea pot veni și din interior. Iar dacă ai probleme hormonale sau alte probleme de sănătate cel mai sigur drum este acela de a te vindeca de boli, apoi să îți faci griji dacă arată bine pielea ta 😀

  • Notă: *Conținutul site-ului www.bloguldefrumusete.ro are caracter informativ, iar înainte a de începe orice fel de tratament naturist vă sugerez să consultați un medic specialist și să vă faceți un test de alergie la tipurile de produse/alimente pe care doriți să le încercați intern sau extern. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomand să consultați, de asemenea, un medic înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
  • Mă puteti găsi și pe Instagram: bloguldefrumusete sau Facebook: Blogul De Frumusete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.